Chestionar pentru idenftificarea stilurilor parentale

IDENTIFICAÅ¢I LUCRURILE CARE VÄ‚ MOTIVEAZÄ‚ !

Să începem cu 9 întrebări simple. Nu există răspunsuri corecte sau greșite în cadrul acestei metodologii, prin care se urmărește identificarea fundației personalității dvs : metoda motivațională dominantă. După ce veți înțelege ce anume vă motivează să vă comportați într-un anumit fel, veți fi pregătit să descoperiți dacă sunteți : Altruist, Organizator, Visător, Observator, Investigator, Comic, Protector, împăciuitor sau Moralizator. împreună cu fiecare întrebare există trei exemplificări. Alegeți una care vi se potrivește cel mai bine.

1.Când vă gândiți la propria dvs strategie de a fi părinte, care din exemplificările următoare vă caracterizează stilul cel mai bine ?
a) Stilul meu se bazează pe interacțiune, energie și, mai ales, pe stabilirea unei legături cu copiii mei. Mă întreb : „ Legătura dintre noi se situează la un nivel emoțional ? încerc să înțeleg punctul lor de vedere. Dar oare ei înțeleg punctul meu de vedere ? Cum mă văd ei pe mine ? Legătura noastră este extrem de importantă.”
b) Stilul meu este intuitiv: am un fler al meu care îmi spune ce este bine și ce este rău, ce este frumos și ce este urât. Nu -mi plac conflictele, dar atunci când am ceva de spus, o spun răspicat și vreau să fiu ascultat cu atenție. Nu-mi place să fiu constrâns de cei din jur sau să mi se impună pretenții cu caracter social.
c) Stilul meu este intelectual, fără nici un dubiu. Mă interesează felul în care copiii mei gândesc, procesează informațiile sau își exprimă ideile. Eu trăiesc în lumea mea personală : conceptualizez, imaginez, gândesc, cercetez și soluționez lucrul cel mai important pentru mine.

2.Cum priviți felul în care comunicați cu familia dvs ?

a) Ce vezi este ce primești. Nu-mi place să mă prefac. Vorbesc despre lucruri așa cum le înțeleg eu. Sunt natural. Nu țin nimic secret față de familia mea.
b) îmi place să prezint lucrurile în cea mai bună lumină posibilă. Nu mint, dar fac în așa fel încât să primesc un răspuns din partea celor cu care vreau să relaționez – mesajul este mijlocul meu de comunicare. Așa încerc să redau totul ca un spectacol, să-mi pun în evidență ideile, să găsesc nuanțe de exprimare prin care să-i fac să mă înțeleagă. Mă folosesc de emoții, gesturi teatrale, de orice, pentru a-i face să mă înțeleagă mai bine.
c) încerc să păstrez totul pe cât posibil la un nivel conceptual, ordonat și pur din punct de vedere intelectual. îmi place să pun întrebări, să-mi exprim scepticismul și să fiu un distins filosof. încerc mereu să văd mai departe de suprafață. Vreau să-mi obișnuiesc copiii să gândească și ei în acest mod. Dacă dorim să fim cu picioarele pe pământ, trebuie să privim mereu ceea ce este logic și rațional.
3.încercați să vă învățați copiii să rezolve probleme, să ia decizii și încurajați dezvoltarea lor pozitivă. Care este cel mai important lucru în sprijinul dezvoltării copiilor dvs ?
a) Le ajut dezvoltarea prin activitate mentală, prin găsirea de răspunsuri și prin mulțumirea care apare când văd că sunt deschiși către noi posibilități, către o vedere de ansamblu și concluzii noi. Energia lor mentală îmi stimulează propria gândire și asta-mi place.
b) Le ajut dezvoltarea prețuindu-i ca oameni. Le arăt cât de variate pot fi contactele interumane : suișurile și coborâșurile emoționale, sentimentul apartenenței atunci când ne potrivim perfect cu cineva și avem o experiență profundă. Familia mea este un mic univers, complet și autosuficient; ne derulăm viețile împreună – unitatea este construită prin empatie, înțelegere și nimic altceva.
c) Le ajut dezvoltarea încercând să-i îndrept într-o direcție bună, care să le ofere o viață împlinită. Oamenii au nevoie de o identitate, de un loc al lor în lume. Lumea este greu de înțeles – te poți rătăci foarte repede. Pentru mine a-i învăța înseamnă a le dezvolta aptitudini și a le oferi cele necesare pentru drumul lor în viață.

4.în mod obișnuit vă înțelegeți bine cu copiii dvs, dar mai există și momente când cedați. Ce spun ei în aceste momente despre dvs ?

a) Devin prea emotiv atunci când vorbesc cu ei; de multe ori ei cred că încerc să-i manipulez pentru a interacționa cu mine. De ce nu pot să spun lucrurile pe față, așa cum sunt ? încerc să disimulez: este ca și cum aș simți nevoia de a fi aprobat de ei.

) Sunt prea abstract, prea teoretic, prea detașat. Ei au nevoie de o legătură mai emoțională și mai personală cu mine. Când stăm de vorbă, eu îi ascult, dar ei au impresia că sunt absent, că meditez la altceva. Cu cât încearcă să se apropie de mine, cu atât eu mă distanțez de ei. Ajung să se întrebe dacă mă poate influența ceva din punct de vedere emoțional.
) Sunt considerat de neclintit, implacabil, cu toate că eu nu sunt de aceeași părere. Åžtiu că, dacă vreau ceva cu adevărat, nimeni nu mă poate face să renunț. Am fost acuzat că sunt extrem de defensiv, încăpățânat și critic. De obicei, nu sunt conștient de impactul pe care îl am asupra oamenilor.

5.Copilul dvs are probleme la școală pentru că a adus o ofensă gravă. Cum îl ajutați în acest moment dificil ?

a) încerc să rămân rațional și să nu mă încurc în emoții. îi explic inevitabilitatea unei decizii disciplinare bazată pe regulamentul școlii. îl pot ajuta dacă-mi păstrez gândirea logică. Apoi, putem avea o discuție și -l pot ajuta să vadă toate motivele care au dus la acest rezultat. El știe bine cât de mult îl iubesc; întâmplarea nu are nici o legătură cu asta – regulamentul școlii este obligatoriu.
b) încerc să-l ajut printr-o atitudine deschisă, directă și printr-o discuție realistă, numai între noi doi. Amândoi știm bine cum este situația, cât de mult îl iubesc. Acest lucru nu afectează în nici un caz relația dintre noi- nici nu se pune problema – dar așa stau lucrurile. El a făcut o greșeală. Cu toții greșim. Cel mai bun mod de a rezolva aceste situații este de a spune întotdeauna tot ce s-a întâmplat, clar și fără discuții inutile.
c) încerc să-l ajut arătându-i încă o dată cât de mult îl iubesc. Nu-mi plac aceste situații. Când copiii mei au probleme, mă doare sufletul. Sunt mult mai agitat din această cauză de cât sunt dispus să recunosc. Problemele emoționale mă lovesc cel mai tare. îl cunosc atât de bine încât știu ce simte în sufletul lui, de parcă aș fi eu însumi. Chiar dacă a greșit – și asta o știm bine cu toții – încerc să-i arăt cât de mult îl iubesc.

6.Copilul dvs vă spune în ultimul moment că vrea să-și petreacă ziua de naștere cu prietenii, știind foarte bine planurile pe care le-ați făcut împreună pentru acea zi. Care este prima dvs reacție ?

a) Neîncredere – nu pot să accept așa ceva. Åžtiu că va crește și va vrea să fie independent, dar de ce acum, de ce tocmai de ziua lui ? am planificat ziua aceasta de luni întregi. Åžtie cât de mult îmi plac aniversările. Sunt atât de dezamăgit ! m-a făcut să sufăr. Nu voi putea niciodată să trec peste asta.

b) Bănuiesc că ar fi trebuit să prevăd că se va întâmpla așa ceva. Ne-a dat de înțeles încă de anul trecut. A crescut – am văzut toate semnele – dar nu m-am gândit că se va întâmpla chiar azi. Dacă stăm să ne gândim logic și rațional, este o cerere îndreptățită – arată o dezvoltare normală. Am fost orbit de propriile mele așteptări. Am să trag învățăminte din această întâmplare. Bineînțeles că vrea să fie împreună cu prietenii săi, să aibă propriile experiențe și amintiri. Nu vreau să-i strivesc personalitatea.

c) Sunt supărat și chiar furios din cauza asta . Trebuia să-și respecte angajamentele. Este simplu: nu este frumos să strici planurile oamenilor în ultimul moment. Ar fi trebuit să-mi dea un indiciu și nu să-și facă planuri pe ascuns. în lumea asta ești mereu lovit într-un fel sau altul, chiar și de proprii tăi copii. Furia este atotcuprinzătoare. O simt în tot corpul meu. Am să număr până la 10, dar trebuie să afle și el cât este de nedrept să procedeze așa.

7.Vrei să fii un părinte extraordinar – visele tale reflectă cea mai secretă parte a ta. Pasiunea ta izvorăște din :

a) Sentimentul că am ceva de care copiii mei se pot simți atașați. Consider că am destule calități pentru a mă arăta celorlalți într-un mod onest și efectiv. Totul depinde de oameni. Pot să relaționez cu cei din jur, sunt în pas cu vremurile și am capacitatea de a înțelege oamenii. Vreau ca și copiii mei să fie la fel ca mine. în sufletul meu știu că este adevărat.

b) Impresia că mă aflu în locul potrivit, la momentul potrivit și că fac ceea ce-mi place să fac dintotdeauna. Când capul, inima și instinctul meu mă ghidează către ceva, pot fi sigur că-mi va ieși bine. Pot să-mi canalizez puterea în acea direcție. Nu aș fi devenit părinte dacă nu mi-aș fi dorit 100 % să fiu părinte. Sunt un părinte 110 %.

c) Siguranța că am idei extraordinare despre cum trebuie să fie un părinte care își iubește copiii și le vrea tot binele din lume. Nu m-aș fi implicat în nimic dacă n-aș fi fost convins că ideile mele sunt bune; m-aș fi gândit foarte bine înainte de a deveni părinte. Dacă n-aș fi fost sigur de validitatea modului meu de gândire, n-aș fi riscat.

8.Vrei să candidezi pentru un post liber în comitetul de părinți. Sunteți convins că vă puteți descurca bine și că puteți contribui la îmbunătățirea situației din școala unde învață copilul dvs datorită :

a) Ideilor bune pe are le am. Nimeni nu poate spune că ceea ce fac nu este bine. Am cunoștințe atât teoretice, cât și practice. Sunt la fel de capabil ca oricine altcineva din comitetul de părinți.

b) Capacităților mele comunicaționale. Indiferent de situație, antrenamente cu echipa de juniori, întâlnirea comitetului coral sau muncă voluntară în interesul comunității, am reușit întotdeauna să-mi expun ideile în așa fel încât să-i conving pe oameni. Eu cunosc bine oamenii; oamenii sunt viața mea. Pot face pe oricine să mă urmeze.

c) Faptului că este bine pentru mine în acest moment. Mă pot integra foarte bine în acest comitet. Am instincte foarte bune. Am dovedit acest lucru mie și celor din jur de foarte multe ori. Mulți oameni au avut de câștigat de pe urma instinctelor mele. Doar ceva în care cred cu adevărat m-ar putea face să candidez în aceste alegeri. Oamenii știu care este poziția mea și asta îi face să se simtă în siguranță.

9.Copilul dvs scrie un referat pentru școală, despre motivul pentru care dvs sunteți cel mai bun părinte din lume. Este publicat în revista școlii. Care este reacția dvs ?

a) Este minunat – este o recunoaștere oficială a stilului meu ca părinte. Copilul meu îmi apreciază modul meu de gândire și energia mea intelectuală, și asta mă face fericit. A înțeles tehnica mea superioară, pe care o utilizez în toate activitățile; este ceva ce el poate aprecia și despre care poate scrie. Sunt încântat.

b) Este foarte frumos – dar referatul nu este despre mine. Nu eu sunt subiectul lucrării. Referatul este despre el și despre cât de inteligent și de talentat poate fi. Publicarea acestui referat nu schimbă lucrurile cu nimic; nu mă va face un om mai bun, nu-mi va face viața mai interesantă, nu va modifica relația dintre noi. Voi fi în continuare același părinte care am fost dintotdeauna.

c) Åžtiu că sunt un părinte bun, așa că merit această recunoaștere, dar mai sunt și alți părinți buni. Ce este cu adevărat important este faptul că fiul meu a scris despre mine. Asta înseamnă enorm pentru mine. înseamnă că mă cunoaște bine de tot, că mă prețuiește, că se simte aproape de mine și că este mândru de mine. Acest lucru mă face cu adevărat fericit.

Ce gândesc ? Ce simt ?

Acum, că ați rezolvat acest exercițiu, identificați-vă răspunsurile în schema de mai jos. Stilul dv dominant este reflectat de secțiunea cu cele mai multe opțiuni. Veți vedea că ați avut și răspunsuri care nu corespund stilului respectiv. Motivele sunt întemeiate și reprezintă o consecință a modificărilor stilului dominant atunci când vă aflați sub stres sau într-o situație extrem de relaxantă. Cu toate acestea, stilul dv dominant este cel care are cele mai multe răspunsuri.

Stilul sensibil ( Atașat ) : 1a, 2b, 3b, 4a, 5c, 6a, 7a, 8b, 9c.

Stilul introvertit ( Detașat ) : 1c, 2c, 3a, 4b, 5a, 6b, 7c, 8a, 9a.

Stilul instinctual ( Apărător ) : 1b, 2a, 3c, 4c, 5b, 6c, 7b, 8c, 9b.

Studiile asupra personalității umane arată că ne începem viața fie ca Atașat, Detașat sau Apărător. Clasificarea aceasta se bazează pe studiile psihologului Karen Horney, un pionier în domeniu, care, în cartea sa intitulată „ Conflictele voastre interioare”, descrie trei mari tipuri de personalități umane : cel care se îndreaptă spre oameni ( tipul Atașat ), cel care se îndepărtează de oameni ( tipul Detașat ) și cel care acționează împotriva oamenilor ( tipul Apărător ). Oamenii sunt o fuziune complexă între aceste trei stiluri de viață, dar unul din ele este întotdeauna dominant.

Chestionarul a fost preluat din cartea „ Află ce fel de părinte ești” de Janet Levine apărut la Editura Bic All, București, 2004.