Incontinența urinară de efort reprezintă pierderea de urină pe uretră care se produce simultan cu activități fizice ce cresc presiunea intraabdominală (strănut, tuse, râs, efort fizic) în afara contracțiilor detrusorului. Creșterea presiunii intraabdominale se transmite vezicii urinare care forțează uretra, o deschide și clinic apare incontinența urinară de efort.
Cantitatea de urină pierdută variază de la câteva picături la un jet urinar abundent. Se știe că o uretră cu un suport normal se găsește situată retropubian, în timp ce colul vezical se găsește într-o poziție ușor mai coborâtă.
Mult timp s-a considerat că apariția incontinenței se datorează pierderii poziției intrapelvine a uretrei, acest lucru impiedicând comprimarea uretrei de către presiunile intraabdominale crescute. Creșterea presiunii intraabdominale este transmisă în mod egal atât vezicii cât și uretrei. în situația în care uretra se găsește într-o poziție mai joasă, creșterea presiunii intraabdominale se repartizează inegal la vezică și la uretra proximală. Când presiunea vezicală depăsește presiunea uretrală, se manifestă incontinența urinară de efort. Acest concept a supraviețuit și i s-a adăugat ipoteza hamacului (hammock hypothesis) ce sugerează că poziția posterioară a vaginului asigură un suport pe care uretra este comprimată în timpul creșterii presiunii intraabdominale.
Datele epidemiologice relevă câțiva factori de risc:
1. Nașterea pe cale vaginală reprezintă un risc major de incontinență urinară de efort, prolaps urogenital și incontinență anală.
în timpul travaliului, capul fătului produce leziuni directe ale țesuturilor pelvine moi, ca și o denervare parțială a planșeului pelvin, acestea având un rol în etiologia incontinenței urinare de efort.
De asemenea, nașterea pe cale naturală poate afecta relația intimă dintre vagin și uretră. Acest lucru înseamnă un suport diminuat al uretrei, ceea ce duce la o scădere a presiunii intrauretrale și la creșterea mobilității uretrei. în felul acesta, este de așteptat ca la multipare, presiunea intrauretrală să fie mai mică la testele urodinamice; de asemenea la ecografia perineală ăa fie o mobilitate mai mare a vezicii decât la nulipare.
2. Vârsta (menopauza).
Estrogenii influențează proliferarea celulară. Deficiența estrogenică duce la o atrofie a țesutului spongios și la aplatizarea epiteliului rezultând scăderea capacității de închidere a uretrei proximale (Comiter și colab, 2000). Femeile cu deficiență estrogenică se plâng de imperiozitate, polakiurie și infecții urinare recidivante care pot apărea datorită necoaptării mucoasei uretrale.
3. Obezitatea .
O serie de studii au arătat că obezitatea și indicele de masă corporală crescută (BMI), reprezintă un factor de risc pentru incontinența urinară (Burgio și colab, 1998). Se apreciază chiar că incontinența se poate ameliora cu piederea din greutate sau se poate agrava cu creșterea în greutate.
4. Constipația.
Nașterea este implicată în cauzarea neuropatiei pelvine, iar constipația prin eforturi repetate de defecație, exarcerbează această disfuncție. Au fost publicate studii care asociază constipația și incontinența la persoanele în vârstă. De altfel, constipația este cunoscută ca factor de risc și pentru dezvoltarea tardivă a prolapsului.
5. Problemele respiratorii.
Bolile pulmonare cronice sunt cunoscute ca un factor favorizant al incontinenței în multe studii epidemiologice.
6. Exercițiile fizice ce implică un efort suținut din partea organismului, crează la rândul lor premizele apariției incontinenței. Este cunoscută prezența incontinenței de efort la tinerele atlete.
7. Intervenții chirurgicale pentru incontinența urinară de efort sau diverticuli uretrali în antecedente, pot duce la o fibroză periuretrală, cicatrici, denervări sfincteriene, toate la rândul lor cauze de incontinența urinară de efort sau incontinență mixtă. în aceste condiții, reflexul bulbocavernos poate fi abolit, pierzându-se abilitatea de contracție voluntară, atât a sfincterului uretral cât și a celui anal. Este vorba în aceste situații de comorbidități cum sunt herniile de disc, neuropatia diabetică, scleroza multiplă sau tumorile medulare. Astfel de situații pot apărea și după chirurgia pelvină de exereză, după rezecțiile abdomino-perineale ale rectului sau după histerectomia radicală.
8. Radiațiile.
Iradierea pelvină poate duce la leziuni care împiedică coaptarea mucoasei uretrale, asociate cu afectarea neurologică locală (Haab și colab, 1996).