ABORDAREA BIO-PSIHO-SOCIALA îN KINETOTERAPIE DIN PERSPECTIVÄ‚ CONSONANTISTÄ‚
Nicolae Popescu1
CMI Dr.Popescu Nicolae, Drobeta Tr.- Severin, Mehedinti
Rezumat
Tema lucrarii este inspirată de aplicarea teoriei consonantiste Odobleja la modelul biopsihosocial Engel, utilizat pentru înțelegerea numeroaselor conexiuni în planul practicii medicale și sportive pe care le are kinetoterapia cu științele medicale, psihologia și sociologia.
Prin relevarea acestor interrelații, se intenționează punerea in valoare a potențialului kinetoterapiei ca specialitate, cu aplicații prioritare în medicină și sport, capabilă să asigure dezvoltarea sau recuperarea bio-psiho-socială a ființei umane afectată de boală.
Cuvinte cheie
Bio-psiho-social, kinetoterapie, consonanță-disonanța, rezonanță, transpersonalitate.
CARACTERUL INOVATIV AL TEMEI
Caracterul inovativ al temei propuse constă în aplicarea teoriei consonantiste într-o manieră holistică, la tratamentul profilactic și de recuperare kinetic susținut de muzicoterapie, care, prin sinergie, va realiza o rezonanță(vibrație) ce va influența benefic atât structura psihică cât și cea fizică a omului.
Această metodă de tratament kinetic multidisciplinar, poate constitui o nouă tendință de dezvoltare a Kinetologiei ca știință, care, în concordanță cu noua gândire cuantică( natura cuantică a psihismului și a psihologiei transpersonale), poate schimba starea de conștiință a pacientului prin încărcarea gândirii sale cu energii pozitive, favorizându-i starea de bine sau grăbindu-i procesul de recuperare.
Stadiul actual al cunoașterii. Din ceea ce se cunoaște până în prezent, teoria consonatistă Odobleja asociată cu mijloace complementare precum muzicoterapia, nu a fost studiată și aplicată în practica kinetică și sportivă. Kinetoterapia, ca specialitate cu aplicații prioritare în medicină și sport, este capabilă să asigure dezvoltarea sau recuperarea ființei umane (recuperarea bio- psiho- socială a ființei umane afectată de boală). Elementul specific morfofiziologic al kinetoterapiei, unitatea neuro-mio-artro-kinetică, este interconectată cu sistemul nervos ce asigură viața de relație a organismului, dar și cu toate organele și aparatele.
Cel mai prețios tratament în recuperarea bolnavilor îl are kinetoterapia. Modalitățile terapeutice trebuie individualizate în funcție de întreg contextul bolii, de reactivitatea individuală, de vârstă, de particularitățile individuale, de evoluție, etc.). Recuperarea funcțională nu reprezintă o suită de exerciții aplicate întâmplător, ci este un procedeu extrem de complex, unde tehnicile și metodele trebuie alese și îmbinate judicios pentru obținerea unor rezultate remarcabile.
Medicina orientată către boală trebuie să fie completată cu medicina orientată către incapacitate, menționând că obiectivele medicinii nu sunt doar acelea de a preveni și vindeca boala ci și de a restaura individul, atât cât este posibil, la o viață socială normală.
Trebuie să se facă distincție între psihologia tratamentului, psihologia vindecării și psihoterapie, deoarece metodele kinetice de recuperare funcțională fac parte din metodologia specifică psihoterapiei.
Motricitatea nu poate exista singură, fiind vorba de fapt despre psihomotricitate, unde elementele de bază ale mișcării trebuie să se coreleze cu limbajul, gândirea, comportamentul social.
Dezvoltarea activității motorii depinde de maturarea sistemului nervos și abilitatea interpretării și utilizării stimulilor ce modifică pattern-urile comportamentale, în scopul atingerii maximului de funcționalitate în relație cu mediul înconjurător.
Tratamentul kinetoterapeutic se bazează nu pe un antrenament muscular, ci pe o educare și reeducare a modalităților de mișcare. în ceea ce privește importanța mișcării, aceasta este considerată din ce în ce mai mult ca o necesitate evidentă atât pentru fiecare structură a organismului în parte, cât și pentru organismul în întregime, pentru o bună funcționare și o menținere a condiției fizice și psihice.
Teoria consonantistă a lui Odobleja, oferă posibilități sporite pentru studierea numeroaselor corelații, ce se stabilesc între „participanți †la dialogul dintre psyche(spirit) și soma(corp), cu accentul pe aparatul locomotor și activitatea preponderent fizică a acestuia, vizând sănătatea. Mai mult, se dorește verificarea în practică a unor idei din lucrările lui Odobleja, „Psihologia Consonantistă†și „ Logica rezonanței†în care logica se întâlnește cu psihologia. Rezonanța psihică (intuită de Odobleja în 1938), este o vibrație transpersonală de energie, care se explică prin psihosinergie extinsă ( I.Mânzat, 2008).
Muzica, este o știință deoarece conține și operează cu date care răspund necesității de informare, de cunoaștere și de formare de priceperi și deprinderi, dar, în același timp este artă, deoarece prin limbajul ei special, prin virtuozitatea și puterea de pătrundere în interiorul ființei umane, formează sentimente, trăiri, sensibilizează și educă estetic omul. Traseul pe care îl urmează un pacient într-un program de recuperare kinetic, susținut de muzică, antrenează toate procesele psihice: cognitive, afective, psihomotorii și motivaționale.
în planul practicii kinetice și sportive, studierea acestor corelații va putea să ajute la îndeplinirea obiectivelor parțiale prezentate în continuare.
OBIECTIVE
Prima categorie de obiective – vizează analiza unor modificări induse de tehnicile și mijloacele kinetoterapiei la nivel de mecanisme în cadrul funcțiilor diverselor aparate și sisteme, precum cel neurovegetativ, endocrin, imunitar, metabolic, psihic, etc.
Tehnicile și mijloacele terapiei kinetice, alături de alte terapii complementare precum psihoterapia, muzicoterapia, etc., prin efectul sinergizării psihice vor produce o rezonanță psihică, o vibrație, o consonanță sau mai multe pe diverse nivele (consonanță spațială, consonanță temporală, consonanță omogenă, consonanță concretă, consonanță logică, consonanță afectivă, consonanță gândită, consonanță psihică, consonanță fizico-psihică, consonanță psiho-fizică, etc.), posibil cu efecte favorabile în procesul de recuperare.
A doua categorie de obiective – vizează beneficiile în plan fizic, psihologic și social, asigurate de kinetoterapie, precum:
a) forma fizică asociată cu starea de bine psihic;
b) armonie, suplețe fizică;
c) capacități voliționale „suplimentare â€;
d) eliminarea frustrărilor create de dizabilități, a stărilor anxios depresive;
e) o motivație solidă a pacientului pentru tratament , prin găsirea unui sens față de sine și față de cei din jur;
f) perceperea unei bune rezonanțe între pacient și echipa de îngrijiri ( medic -psiholog-kinetoterapeut).
în acest mod putem vorbi despre o influențare pozitivă a modului de a gândi al pacientului față de boala sa și față de nevoia de recuperare.
A treia categorie de obiective – vizează rezolvarea unor neâmpliniri (probleme) ale kinetoterapiei :
a) de ordin material
– condiții de dotare instituțională (cadre de specialitate- profesioniști);
– condiții de dotare personală la domiciliu;
b) de ordin psihosocial
– formarea unor mentalități cu larg ecou social în favoarea utilizării kinetoterapiei;
– realizarea unor scheme (algoritm) bio – psiho – social, al învățării mai lesnicioase (eficiente) a unor scheme corporale;
– utilizarea muzicii ca un auxiliar calificat (nu ,,după urecheâ€) , în toate formele de kinetoterapie, dar, având prioritate în combaterea sindroamelor dureroase.
Aceste categorii de obiective realizează în ansamblu o mai bună percepere a importanței kinetoterapiei ca modalitate terapeutică și profilactică într-o gamă largă de afecțiuni medicale.
Pentru îndeplinirea acestor obiective este necesară o conlucrare interdisciplinară așa cum reiese și din conținutul temei, în rezolvarea problemelor de sănătate intersectându-se științe precum: kinetologia, biologia , psihologia , anatomia, biomecanica, fiziologia, neurologia, etc. Astfel, recuperarea prin metode kinetice reclamă o muncă în echipă care, în general, este alcătuită din medic neurolog, psihiatru, medic de recuperare, cardiolog, kinetoterapeut, psiholog.
CONCLUZII
Kinetologia deschide un capitol interdisciplinar al mișcării având la bază următoarele aspecte:
a) Mișcarea și științele biologice – se acordă o tot mai largă atenție studierii fiziologiei exercițiilor terapeutice cu abordarea problemelor de biochimie a mișcării, mergându-se până la nivel celular sau molecular;
b) Mișcarea și coordonarea – echilibru – direcție nouă de studiu pentru siuații specia analizează componentele fizice, neurofiziologice, psihologice, ca și efectele perturbărilor ce pot apărea, precum și modalitățile de rezolvare;
c) Mișcarea ca element de legătură în dualismul „corp†și „minte†– analiza influenței mișcării asupra cogniției, psihicului pe de o parte, iar pe de alta, conținutul psihologic și filozofic al miscării au dezvoltat o direcție de studiu ce cuprinde noțiuni ca: motivație, etică, personalitate, estetică, credință, etc.;
d) Mișcarea în contextul societății și culturii;
e) Mișcarea și medicina;
Aceste aspecte stau la baza conceptului holistic de abordare bio – psiho – socială în cercetarea interdisciplinară, iar complementar, ar putea intra în discuție chiar și cercetarea transdiciplinară.
Echipa de îngrijiri medicale care acționează în aria recuperării poate fi numită echipă de recuperare, echipă multidisciplinară ce are în componenență profesioniști care, chiar dacă nu sunt formați în aceleași domenii au foarte multe cunoștințe comune, în special, în palierul psihologiei și al medicinii, precum:
– kinetoterapia oferă tehnicile și mijloacele sale cu efecte benefice dovedite în relaxarea psihică alături de alte terapii complementare ( muzicoterapia );
– din medicină, aspecte privind diagnosticul bolilor care beneficiază de kinetoterapie și psihoterapie;
– din psihologie, modalități de cunoaștere a personalității pacientului și diferite metode de consiliere și psihoterapie.
Pentru asigurarea unei bune complianțe terapeutice (de recuperare ), necesare punerii în valoare a potențialului kinetic, prin abordarea bio – psiho – socială, se pot evidenția unele acțiuni prioritare care se referă la:
– parteneriatul pentru sănătate dintre membrii echipei de recuperare și pacient;
– asigurarea monitorizării tratamentului kinetic ( dacă pacientul conștientizează tratamentul recuperator, dacă percepția lui față de metodele folosite este aceea că îl ajută, evaluări specifice kinetologiei aplicate pe perioada recuperării, evaluări psihologice – baterii de teste adecvate și interviuri țintite );
– combaterea factorilor psihici perturbanți prin realizarea unei rezonanțe psihice pozitive;
– importanța implicării familiei în continuitatea tratamentului recuperator, ca un veritabil partener al echipei de recuperare.